Atatea ganduri moarte… cum oare sa le-adun?
(Sa-mi cant singuratatea.)Si tie cum sa-ti spun
Ca-n vise, fara tine, cu spaima ratacesc
Si umbrele-ndoielii pe strazi ma urmaresc.

Atatea vise inca (si-n toate doar cu tine)
Mai port la tampla alba a crinului din mine…
Si nelipsita cale de-ati creste la fereastra
E sa-mi doresti faptura si umbra mea albastra, si..

Sa ma porti cu tine, in miezul unui gand,
Ca sa-mi cultivi iubirea; desi… un crin plapand
Nu poate sa te-atraga la fel precum o fac
Atatea roze fine… si atata liliac.

Si totusi, langa tine ma-nalt in orice zi
Cu-o sete mai nebuna de verbul ”a trai”
La soarele iubirii petalele ma dor
(De-atata incantare… ) si asa.. as vrea sa mor!

Atatea vorbe triste sa le-nteleg as vrea!
Dar de-mi inalt privirea, ma-nec in umbra ta.
Si-n calea mea acuma nici pasii nu se-opresc…
(Ca sa-mi striveasca dorul) Si totusi… te iubesc.

Dar fara-a ta iubire, a mea iubire nu-i…
… Nici umbra, nici pedeapsa; ci-un crin.(Al nimanui.)
Eu n-am sa-ti cresc in cale, iubite, de nu vrei
Si n-am sa-ti cer iubirea si-n brate sa ma iei…

Iar de-as pieri-ntr-o seara,
Ma-ntreb de-ai observa… de ti-ar lipsi parfumul,
Si-n vis, culoarea mea…

Atatea ganduri inca… si oare cum sa-ti zic
Tristetea si-ndoiala, cand nu mai stiu nimic…
”Cand te iubesc cu ura, intreg, si numai… eu!
si nu te-mpart cu nimeni, nici chiar cu Dumnezeu!”